„Un vechi obicei vrea ca azi, în ziua sfântului ucigător de balaur, cetățenii să se cântărească. De unde vine acest obicei, nu știm. Fapt cert e că din bătrâni, așa cum s-au pomenit lucrurile. În fața băcăniilor, ucenicii scot cântare pe care tot anul au cântărit baloturile cu făină și zahăr, le împodobesc frumos cu verdeață și hârtie colorată și așteaptă din ivitul zorilor… mușterii. Cetățenii gătiți de sărbătoare știu că în plimbarea lor matinală primul popas va fi „în colț la Sterică” unde băiatul de la băcănie îi așteaptă cu greutățile într-o mână și cu punga pregătită de bacșiș. Și face o sumă frumușică băiatul. Că nu se cântărește numai capul familiei, ci familia întreagă, cu nevastă și copii. Obiceiul, în copilăria noastră, nu era localizat numai la mahala. Băcăniile din centru făceau dever deopotrivă de gras ca și băcănioarele periferice. Dar timpul a schimbat multe și cântăreala de Sfântu’ Gheorghe și-a pierdut din importanță. A venit epoca femeilor cu siluetă care nu numai că nu așteaptă această zi pentru a vedea dacă n-au mai luat „un kilogram”, dar au în odaia de baie cântare cu mașinării și curent electric comandate din străinătate, pe care se urcă de cel puțin trei ori pe zi, pentru a coborî îngrijorate: „Am mai luat o sută de grame, trebuie să țin regim!” Ce burduhănos și ignobil pare „decimalul” băcăniei din colț frumoasei conițe siluetate, față de mititelul ei cântar adus cu prescripție medicală de la Paris. Dar, ce vreți? La oameni noi, cântare noi!”
Sursa textului: Timpul, 24 aprilie 1939
Sursa foto: Realitatea ilustrată, 23 aprilie 1940/ Institutul de Studii Sud-Est Europene
Articolul A fost odata… Cantaritul de Sf. Gheorghe apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
