Pas important pentru un viitor mai verde si mai eficient energetic la Bucov


Vineri, 26 aprilie, primarul comunei Bucov, Ion Savu s-a aflat la sediul Ministerului Energiei din București, unde, alături de domnul Ministru Sebastian Burduja, a semnat contractul de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic în comuna noastră. Proiectul este finanțat din Fondul pentru modernizare, în baza Deciziei Comisiei Europene C(2023) 3643.

Parcul fotovoltaic va fi amplasat în apropierea platformei CAV (nn – centru colectare cu aport voluntar) și a stației de epurare din Cartierul Tineretului.

Detalii financiare:

• Finanțare nerambursabilă: 1.157.646,49 lei

• Contribuție din bugetul local: 603.903,46 lei

• Valoarea totală a proiectului: 1.761.549,95 lei

Cu o capacitate de 200 kW, acest parc fotovoltaic va acoperi integral consumul energetic al instituțiilor aparținând UAT Bucov, cât și al sistemului de iluminat public din comună. În plus, va susține alimentarea cu energie a noilor investiții realizate din fonduri europene, aflate în diferite faze – de execuție/recepție:

• Extindere rețea canalizare, cu sistem de epurare inclus

• Extindere rețea alimentare cu apă, cu foraje și gospodărie de apă incluse

Edilii precizează că prin instalarea transformatoarelor de putere, proiectul permite și extinderea capacității parcului fotovoltaic, sprijinind astfel dezvoltarea continuă a Cartierului Tineretului.

Articolul Pas important pentru un viitor mai verde si mai eficient energetic la Bucov apare prima dată în Primar in Prahova.

In atentia tuturor! Comisia Medicala din cadrul Dispeceratului National SALVAMONT, sfaturi si masuri de PRIM AJUTOR in cazul muscaturii de vipera! Incepe… sezonul!

Petreceti weeend-ul cu… My Fair Lady, la Teatrului National de Opereta si Musical