În perioada 8–9 mai 2025, la invitația Jockey Club, România găzduiește, la București, Adunarea Generală a European & African Stud Book Committee (EASBC) – for internațional care reunește registrele genealogice ale cailor Pur Sânge Englez din Europa și Africa și care este gestionarul unei industrii de peste #500 miliarde de EURO.
Ședința oficială a Adunării Generale este programată pentru vineri, 9 mai, începând cu ora 09:00, la Hotel Capitol. Prezența EASBC la București marchează o etapă esențială pentru industria hipică din România, reflectând deschiderea către cooperare internațională și consolidarea standardelor de calitate înregistrate de Jockey Club Român.
Acest moment de prestigiu subliniază faptul că doar prin colaborare internațională, vizibilitate și parteneriate deschise, România poate atrage investiții semnificative în industria hipică și, de asemenea, poate crește oportunitățile reale de dezvoltare și afirmare pe scena internațională.
„Aceasta este a doua mea vizită în frumosul oraș București și sper ca participanții la conferință să se bucure de timpul petrecut aici la fel de mult ca mine. Cu peste 50 de delegați din întreaga Europă și Africa – un veritabil «de la A la Z», de la Austria la Ucraina – gazdele, Jockey Club Român, merită felicitări pentru o organizare impecabilă. Conferința este o adevărată carte de vizită și confirmă, încă o dată, că România este parte integrantă a lumii ecvestre globale și devine un reper important pe harta europeană a curselor de galop”, a precizat Simon Cooper, de la EASBC.
„Găzduirea acestei reuniuni de nivel internațional este o confirmare a eforturilor depuse de Jockey Club Român în procesul de aliniere la cerințele comunității internaționale de galop”, au transmis Rasvan Cernat și Tudor Rosca – vicepreședinți Jockey Club Român.
Evenimentul se desfășoară la doar câteva zile după ce, în cadrul Adunării Generale a European and Mediterranean Horseracing Federation (EMHF) din Merano, Italia (3–4 mai), Jockey Club Român a fost admis cu drepturi depline ca membru, iar cursele de galop pentru cai Pur Sânge Englez din România au primit recunoaștere oficială pe scena internațională. În mod simbolic, calul Pur Sânge Englez poate fi considerat echivalentul din industria hipică al Formulei 1 din lumea curselor auto – un vârf al performanței absolute, susținut de excelența genetică și întruchipat în competiții de elită, reflectând o valoare cultivată și recunoscută de-a lungul istoriei.
Articolul România, pe harta unei industrii de peste de peste 500 miliarde de euro apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.